O veche lucrare de control la limba română stârneşte zilele acestea zâmbetele internauţilor, pe mail sau Facebook. Elevului Alexandru dintr-a cincea i s-a cerut, în 1998, să conjuge verbul "a lucra" la imperfect, perfect simplu şi perfect compus. Iar felul în care s-a achitat de sarcină a făcut ca pagina lui să dăinuie şi să fie trimisă din mail în mail până astăzi. Aşa arată, de pildă, verbul "a lucra" conjugat la perfectul simplu: "Eu perfect sinplu/ Tu perfect sinplu/ Noi inperfect/ Voi imperfect/ Ei, ele perfect sinplu".